Relațiile toxice

Iată câteva semne de relație toxică pe care nu trebuie să le accepți de la oamenii din viața ta:

1. Negativismul și veșnica ipostază de victimă – acei oameni care văd numai lucrurile neplăcute din viața lor și care veșnic se plâng de ceva

2. Judecata – cei care sunt mereu cu ochii pe ceilalți și au mereu ceva de spus, indiferent dacă este sau nu treaba lor

3. Lipsa de autenticitate și de onestitate – oamenii care aleg să joace roluri, care încearcă să fie altceva decât sunt, cei care nu sunt în general sinceri

4. Bullying-ul – persoanele care mereu au câte o glumă sau o ironie de făcut la adresa altora. Am observat asta, culmea, la persoanele care nu au deloc încredere în ele, care se simt inferioare, și care îi ironizează pe alții pentru a obține senzația că le sunt superiori. Este una dintre cele mai neplăcute tipuri de relaționare dintr-o relație toxică

5. Lipsa de empatie și de suport – o au oamenii preocupați doar de propria persoană, cei care stau în conversație cât să iși verse problemele, iar când vine rândul celuilalt, dispar, nu mai sunt disponibili; sunt cei care nu sunt niciodată prezenți când îți este cu adevărat greu

6. Invidia și gelozia – TOXIC! Nu e nimic mai greșit într-o relație de orice fel, decât un partener care nu se poate bucura pentru lucrurile bune din viața ta, indiferent că sunt alte persoane, experiențe sau lucruri. Dinamica cu o astfel de persoană este veșnic conflictuală.

Când omul din fața ta este toxic, simți nevoia să-i arăți calea cea bună. Toți trecem prin perioada în care credem că noi trebuie să îndreptăm lucrurile, că de noi depinde să se schimbe cel din fața noastra, să poată vedea lucrurile din perspectiva noastră și astfel relația să devină sănătoasă. Dar asta nu se întâmplă niciodată.

Oamenii se schimbă doar dacă și atunci când vor ei!

〰️

Oamenii se schimbă doar dacă și atunci când vor ei! 〰️

Un prieten adevărat este persoana care te face să te simți în siguranță, îți dă acel sentiment de „acasă” oricând sau oriunde ați fi împreună.

Un prieten adevărat te face să te simți acceptată și nejudecată, iubită, îți oferă spațiu să fii exact așa cum simți să fii, fără să încerce să te schimbe, și niciodată nu îți invalidează alegerile, emoțiile, nevoile, nici măcar atunci când nu este de acord cu ele.

E complicat să ieși dintr-o relație toxică, dar merită fiecare NU spus cu fermitate. Îți va lua ceva timp să îți faci curat în viață, dar vei înțelege că bucuria și liniștea pe care ți-o oferă relațiile autentice și sănătoase sunt neprețuite!

Îndepărtează din viața ta persoanele care nu te respectă cu adevărat! Nu îți fie frică să închei relațiile toxice!

Previous
Previous

Să ne imaginăm viitorul!

Next
Next

Funcțiile Educaționale ale Familiei